Un altfel de braconaj

Mal

Somn
chitesenta a tot ceea ce inseamna normalitate intr-un stat european.
in lipsa acelui raspuns, totul se transforma in ipotenta, ipocrizie si frustrare, implicit in neimplicarea cetateanului de rand si in refularea asupra organismelor statului.
doar de noi depinde sa punem presiune continua pe aceste institutii platite din bani publici (astia sunt banii stransi din taxele si impozitele platite de noi, prostimea care munceste zi de zi)
Normal nu este ce s a intamplat, avand in vedere filajul de ore bune in care astia au avut tot timpul sa omoare acei pesti, in loc sa i dea inapoi. Cunosc bine fenomenul si procedura politistii i au lasat ca sa dovedeasca un prejudiciu cat mai mare, pentru ca procurorul cu 2 kile de caras o sa zica ca fapta e lipsita de pericol social, nici macar n ar fi ajuns in instanta. Bravo celor de s au implicat insa avem o legislatie impotenta, interesul major al societatii e ca astia sa nu mai aiba voie pe ape niciodata si confiscat tot ce nu justifica legal, iar nu in ultimul rand pestii sa fie redati apelor.
Pacat
 
AlexH

Moderator
Membru personal

Luigi

Somn
Incepe curând (in Bavaria) al doilea sezon in pandemie si va fi unul tare ciudat! Anul trecut apele au fost realmente invadate de pescari, estimãrile sunt undeva la o triplare a numarului de pescari, datorita interzicerii contactelor sociale si a somajului tehnic. Iar explozia turismului intern a adus si mase de turisti, in zile de sarbatoare erau mai multi plimbaretzi pe lac decit in Mall...
Anul ãsta se preconizeaza aceeasi poveste, iar unele asociatii iau mãsuri - multe au redus contingentul de permise, s-a interzis folosirea motoarelor electrice sau a sonarelor, unde inainte erau permise, s-a interzis explicit C&R pe Chiemsee de exemplu. In stadiul actual se pare ca nu voi mai putea pescui pe Lech in Tirol in zona mea, permisele sunt doar pentru austrieci. Asta ma va durea cel mai tare si de prin iunie-iulie voi mai putea pescui doar pe lacul unde am permis anual, pe toate celelalte din jur adio permise pe zi. Nici nu ar mai merita oe lacurile mici, alea vor fi pustii de peşte dupa o lunã.....
 
anem

Stiuca
imi pare rau de tine si imi pare rau de apele pe care pescuiesti ... nasol de tot ...

din cele spuse de tine ma astept sa vad mai putini pescari veniti din nord, pe Po ...

anul asta o sa fie ciudat rau de tot ... sper sa nu fie si urmatorul ... si urmatorul ... si urmatorii ...
 
Luigi

Somn
Traim intr-adevar vremuri foarte ciudate. Unora ca mine li s-a schimbat total viatza, plm am ajuns sa lucrez intr-o fabricã (nu-i un job chiar nasol, atita doar ca acum fac chiar munca pe care in tzarã eu o organizam si normamzimbetttzimbettt). Mai grav e ca am ajuns sa ma obisnuiesc cu schimbãrile astea perpetue, la orice mi se mai intâmplã ridic doar din umeri si o iau ardeleneşte, "dacã trãbã, trãbã". Astept cu infrigurare sa înceapă sezonul, atit cit va fi el sezon, ca sa fac iar ceva ce imi place si la care ma pricep cit de cit.
Daca ramin in vigoare restrictiile de acum, cei de pe Po si Ebro veti avea un sezon de exceptzie.
 
AlexH

Moderator
Membru personal
In sfârșit.
L. E. Sper ca nu-i pacalealea, ca azi ii ziua aia mincinoasa.
 
Ultima editare:

AlexH

Moderator
Membru personal

Claudiu

Administrator
Membru personal
Sit natura 2000 asta e un fel de beli--- p..a. cate sesizari nu am facut eu catre ei, 0 raspunsuri, 0 actiuni. E fix pix, doar o vorba
 
Pi3.14

Stiuca
Sit natura 2000 asta e un fel de beli--- p..a. cate sesizari nu am facut eu catre ei, 0 raspunsuri, 0 actiuni. E fix pix, doar o vorba
Gresesti. Sit Natura 2000 e incredibil de important doar cand prin el trebuie sa se construiasca un obiectiv de interes national. Atunci Mediul si ong.urile isi apara cu ferocitate toti gandacii si ramele si alte chestii de care n.a auzit absolut nimeni pana atunci.
 
AlexH

Moderator
Membru personal
Cred ca cineva a inteles greșit, ori consilierii, ori ziarul.
Bucata aia de Olt vechi e trecuta in Ordinul de prohibitie de 2 ani ca zona de refacere.
Posibil sa faca parte si din sit Natura 2000, dar nu sunt sigur.
 
Kleniacul

Stiuca
Pentru Pi 3,24,poate nu a auzit nimeni de ele,dar există și ar fi normal să rămînă acolo.Poate ar fi mai potrivit să fie un echilibru între modernitate și natură, pt că ne băgăm nasul,oamenii,cam mult si nu știm ce dereglări producem cînd intervenim. Apoi dăm vina pe lilieci, pangolini,microbii dezghețați de schimbarea climei,dar niciodată nu suntem noi de vină.
 
oane

Biban
Normal cei de la conducere sunt raspunzatori de tot dezastrul asta piscicol,dar problema nu este numai la ei.
Problema este ca,inafara de braconieri,de pescarii autorizati,chiar si cei cu undite si lansete sunt extrem de vinovati,in special localnicii care nu realizeaza ce rau fac.
Mam mai contrazis cu cineva,care o tot tinea ca turistii fac mult rau,si i-am zis ca se insala,cel mai mult rau il fac localnicii din zona Deltei,a lacurilor si raurilor pe langa care locuiesc.Ei nu constientizeaza ca a pescui inseamna sa o faci din placere sau sa iei doar atat cat iti trebuie,pur si simplu ei sunt invatati sa ia tot ce prind.Ca il mananca,ca il da la caine,pisica,porc nu conteaza,doar sa ia tot,asa sunt crescuti asa vor face pana nu vor mai avea ce sa prinda.Ei nu au respect ptr ce le ofera natura,cred ca li se cuvine tot ce e in apa.
Am sa pun un link catre un filmulet,baiatul care filmeaza are pagina de facebook si are mai multe postari acolo.Este din zona Razelm Sinoe,a fost bracinier,sau este si acum cred si se mai duce si la spinning,cu prieteni,singur depinde.Ce vreau sa subliniez este conceptia,sa vedeti cum pescuieste si cat.Filmuletul este din 2017 dar si azi cei de pe acolo fac la fel,ca si cei din delta,asta le este conceptia,si pana nu vor veni generatiile urmatoare cu alta conceptie poate,nu se va schimba nimic.

Adica daca iti trebuie atata peste ptr o "saramurica" da-o dracu de treaba.
Si treaba asta o fac toti din acele zone,ptr ei asta inseamna pescuitul,sa iei tot sa nu arunci nimic.Saturam si catelu,si purcelu ce dracu.
Nu zic ca nu sunt si turisti nesimtiti si fomisti dar nu ei sunt marea problema,problema sunt cei care locuiesc si distrug,care accepta braconajul deoarece profita si ei intr-un fel sau altul,ba ca au braconat si ei ba ca gasesc peste si icre la pret mic.
 
Avat

Om bătrîn și fără minte!nervostare
 
Sus