LOSTRITA

  • Autor subiect Deleted member 13
  • Dată creare
D

Deleted member 13

Guest
LOSTRITA (Hucho hucho )

lostrita.jpeg

Raspandire geografica

Lostrita este reprezentantul de talia cea mai mare de la noi din tara al familiei salmonidelor. Ea traieste numai in bazinul Dunarii, din pacate, insa, numarul de lostrite din acest bazin hidrografic este in descrestere in ultimul timp. La ora actuala mai poate fi intalnita pe cursul superior al Tisei, iar in Cehia traieste in numar apreciabil in raurile Vah, Hron si Turoc, care sunt afluenti ai Dunarii. Mai apare si pe teritoriul fostei Iugoslavii, in raurile Mura, Drava si Sava, in care ajunge venind din Dunare.
In tara noastra, in trecut, lostrita putea fi des intalnita in Mures, Olt, Jiu, Lotru, Arges, Timis si Cerna. Astazi nu mai este prezenta decat in Tisa, Bistrita Aurie, Viseu, precum si in afluentii acestuia din urma, adica in Borsa, Vaser si Novat. Exista unele date potrivit carora s-a prins lostrita si in Suceava, Moldova si Siret prezenta sa in acesta locuri fiind totusi destul de sporadica.

Descriere

Cu exceptia puietului foarte tanar, toate exemplarele duc o pronuntata activitate de rapitoare, iar apetitul lor este continuu, si creste odata cu ele. Lostrita poate fi recunoscuta usor dupa forma cilindrica alungita, foarte putin comprimata lateral, corpul fiind acoperit cu solzi relativ mici. Are o gura larga, pe maxilarele careia se distinge cate un sir de dinti ascutiti, usor indreptati inapoi. Ochii lostritei sunt relativ mici fata de marimea capului, dar ea vede foarte bine cu ei. Inotatoarea adipoasa este foarte bine dezvoltata. Lostrita seamana foarte mult cu ruda sa, somonul din Atlantic.
Carnea lostritei, alba si foarte gustoasa, se consuma proaspata sau afumata. Icrele lostritei sunt comestibile, dealtfel ca si ale tuturor salmonidelor.
Spatele lostritei este brun-verzui, cu luciu argintiu, iar flancurile de un gri-rnetalic, argintiu, uneori cu reflexe rosiatice. Partea ventrala la unele exemplare este alba cu straluciri argintii, la altele alba spre gri. Atat pe spate, cat si pe partile laterale se pot observa multe pete negre, uneori in forma de semiluna, inotatoarele au culori inchise, de nuanta verzuie, mai rar galbui. Petele negre se disting si pe inotatoarea adipoasa. Coloritul masculilor, este mai intunecat decat al femelelor.

Dezvoltare

Exemplarele cele mai des intalnite in apele noastre au o lungime de 70-75 cm si o greutate de 2-3 kilograme. Mult mai rare sunt cele a caror lungime depaseste 1 m si greutatea de 8-10 kg. Potrivit unor consemnari mai vechi, s-au prins si la noi lostrite lungi de 1,9 m si de 26 kg. Azi insa nu mai gasim exemplare atat de mari, care sa fi atins o varsta venerabila.

New Doc 34_1.jpg


Biologie

Lostrita este un peste de talie mare, motiv pentru care are nevoie de un spatiu de viata mai larg decat pastravul sau lipanul. Puietul de lostrita, pana atinge varsta de doi ani, se dezvolta in raurile de munte cu apa nu prea adanca, insa dupa aceasta varsta isi cauta locuri mai adanci, cu debit mai mare, unde are mai mult spatiu pentru inot.
Lostrita isi alege locul de viata cu multa atentie, intrucat acesta corespunde si cu teritoriul sau de vanatoare. Se mentine cu predilectie in locurile unde albia este spalata, apa mai adanca, iar configuratia malurilor variata. Acolo unde cursul apei se izbeste de obstacole, in jurul picioarelor de pod sau al pilonilor, unde albia devine mai strimta ori se largeste brusc, unde apa curge in vartejuri sau torentele provocate de cascade se linistesc, langa pietrele mari sau in locurile unde afluentii aduc si depun cantitati mai mari de nisip si prundis, cladind adevarate obstacole in fata apelor raului, iata locurile unde putem gasi lostrita, stand la panda in asteptarea prazii. Ea isi schimba locurile in functie de anotimp: in lunile mai calde migreaza in sus, spre apele mai repezi dinspre munti, in timp ce in anotimpul rece cauta adapost pe cursurile mai domoale, mai largi, de la altitudini mai mici. Sigur nu vom gasii lostrita acolo unde albia raurilor s-a uniformizat prin transportul bustenilor sau cursul raului care a fost regularizat si apele curg uniform, fara a intalni vreun obstacol.
Puietul de lostrita se intretine in carduri, hranindu-se mai ales cu insecte si larvele acestora. La varsta de cateva luni ataca deja puietul altor specii, ca de exemplu puii de scobar, care alcatuiesc o parte substantiala a meniului. Odata ce trece la consumarea aproape exclusiva a pestilor, lostrita incepe sa se comporte ca un adevarat peste rapitor. Meniul ei include mai toate speciile de pesti din apele montane, adica boisteanul, zglavoaca, grindelul, mreana vanata, scobarul, mihaltul, zvarluga, chiar si puii de lostrita.
Lostrita este supranumita si "tigrul apelor", intrucat prada fara mila orice peste ce i se iveste in cale pentru a-si satisface pofta fara margini. Vaneaza de predilectie noaptea, cand paraseate locul de panda din timpul zilei. In aceste momente se poate auzi uneori clipocitul apei ce semnaleaza atacul fulgerator declansat de lostrita asupra prazii. Ziua sta la panda, asteptand de obicei ca apele sa-i aduca ceva. Tot ziua, sare cateodata, la fel ca pastravul, la mare inaltime deasupra apei, incercand sa prinda cate o insecta zburatoare. Mananca uneori cu pofta si broaste, soareci si alte rozatoare mici vii, poate inghitii chiar unele animale mai mici care au cazut in apa. In timp ce alti pesti rapitori devoreaza orice hrana ivita in cale, o caracteristica a lostritei o constituie faptul ca nu-i place decat hrana vie, mortaciunile neprezentand nici un interes pentru ea. In timpul verii, cand poate alege din multitudinea de pesti ritmul ei de crestere este accelerat. Lostrita se hraneste si in timpul iernii.
Perioada de depunere a icrelor corespunde lunilor aprilie-mai; in zilele premergatoare acestei perioade, reproducatorii migreaza in grupuri spre cursurile superioare ale raului, unde aleg locurile potrivite pentru depunerea icrelor. O femela depune 1500-2000 de boabe de icre pe fiecare kilogram greutate corporala.
Femelele depun intotdeauna icrele in locurile in care curentii apei sunt uniformi, continui, asigurind astfel conditii propice pentru dezvoltarea embrionara a icrelor fecundate.

Pescuitul Sportiv

Data fiind raritatea acestui peste, pescuitul lui este admis numai cu permis special, nominal. In caz ca dispunem de autorizatia amintita este permis intre 1 iunie si 28 februarie. Daca pentru pescuitul lipanului este preferabil un echipament usor, cu musca artificiala mica, in cazul lostritei avand in vedere marimea, greutatea si mai ales puterea deosebita a acesteia echipamentul trebuie sa fie adecvat. Muscatura lostritei, peste puternic, de talie mare, este de obicei energica si brusca in egala masura, lucru care trebuie cunoscut pentru a nu fi luati prin surprindere. Prinderea lostritei, mai ales a exemplarelor mari, ofera pescarului sportiv satisfactii de neuitat.


Lungimea minima admisa la pescuit: 65 cm


Bibliografie: Pescuitul Sportiv- ing.Zoltan Kaszoni
 
Sus